• 28
  • dec.

Rezistând la viscolul depresiilor de iarnă

După cum, paradoxal, putem constata în acest decembrie primăvăratec, iarna nu e doar un anotimp rece. Și nici doar cel al marilor sărbători și al marilor petreceri.

Pentru unii dintre noi, iarna nu e nici strălucitoare, nici spectaculoasă, însemnând chiar mai puțin decât copaci goi și păduri gri sau valuri de îngheț. Sunt oameni dragi lângă noi pentru care iarna aduce și valuri de singurătate, de înstrăinare și de depresie. Bătrânii sunt primii dintre aceștia, cei mai expuși carenței de căldură și lumină. Pe lângă multe alte carențe, de la vitamine la puteri, funcțiuni și lucruri atât de obișnuite pentru cei mai mulți. Acesta este anotimpul și terenul preferat de vânătoare pentru marile depresii, de înhățat noi victime, de strâns noi „trofee”. Iar bătrânii prezintă cel mai mare risc de depresie tocmai din cauza numeroaselor prilejuri de reuniune și petrecere pentru noi, ceilalți.

Adesea, când noi mergem în vacanțe sau să petrecem, bătrânii rămân singuri. Mobilitatea scăzută, împuținarea dramatică a oportunităților și relațiilor și, nu de puține ori, starea de sănătate reduc la minimum contactul cu alte persoane, ceea ce, în anotimpuri reci, nu duce decât la alterarea stării de spirit și la căderea în depresie.

Ce bine, însă, de bătrânii care se bucură de o îngrijire de calitate la domiciliu, de prezența unor adevărați îngeri păzitori, care să suplinească absența celor dragi și să asigure tot suportul necesar, indiferent de stare, de vârstă, de nevoi! Nu e, însă, îndeajuns. Cum s-ar spune în termeni matematici, logici, e necesar, dar nu și suficient.

Când remarcăm o cădere de spirit sau de dispoziție la seniorii noștri dragi, e de făcut ceva mai mult, de acordat o mai mare atenție nevoilor acestora, mai mult timp petrecut alături. O seară împreună, depănând amintiri, lecturând o carte sau frunzărind un album împreună, urmărind un film, ascultând muzică sau jucând ceva ce obișnuiați să jucați împreună e balsam pentru suflet, torță de lumină pentru minte.

Reducerea drastică a expunerii la soare pe timpul lunilor de iarnă – și nu e exclus ca din ianuarie să intrăm cu adevărat în iarnă – generează tulburări afective care, de multe ori, impun o îngrijire specializată. Mai ales la bătrâni.

Dar până acolo, la stări grave și îngrijiri de specialitate, extra-timpul, eforturile și afecțiunea de acasă joacă un rol crucial. La fel și dieta, deoarece este dovedit științific că lipsa vitaminei D reprezintă una din cauzele tulburărilor minții, inclusiv în cele mai grave boli cronice, degenerative. Și dacă lumina soarelui nu poate ajuta, atunci dieta e obligată să suplinească. Alegerea/ furnizarea unei diete sănătoase, bogată în vitamine, din care nu ar trebui să lipsească somonul, ouăle, cerealele și ciupercile poate ajuta decisiv la îmbunătățirea stării de spirit și de sănătate a seniorilor noștri dragi, reglând nivelul de vitamina D și ajutându-i să reziste cu brio la viscolul depresiei.

Strategiile și planurile HomeCareServices includ și astfel de servicii, empatia și pregătirea îngrijitorilor noștri putând adăuga valori de preț inestimabilului extra-timp și extra-efort oferite de familie. Apelați cu încredere la echipa noastră pentru a lumina și colora spațiul de acasă al bătrânilor noștri dragi mult mai mult decât o face, prin fereastră, iarna care încă stă să vină!